Practicarea golfului în Madeira
Veşnic primăvărateca Madeira, este raiul iubitorilor de golf. Vremea parcă a fost anume creată pentru acest sport, iar terenurile îngrijite nu pot lăsa rece pe nici un împătimit al golfului.
Istoria golfului în Madeira, începe cu anul 1937, când anumiţi gentlemani britanici au amenajat aici, primul teren de nouă găuri.
Astăzi jucătorii pot alege între două terenuri, cu adevărat de calitate.
Palheiro Golf
Primul dintre acestea este Palheiro Golf, situat la circa 15 minute de Funchal. Jucătorilor de toate nivelurile li se oferă aici 18 găuri de golf, a căror parcurgere conferă în paralel posibilitatea de a admira o panoramă a oraşului şi a golfului său.
Dotările de aici sunt la standarde înalte. Echipamentul poae fi închiriat sau chiar cumpărat de la magazinul de specialitate aflat la faţa locului. În afară de obişnitul club cu bar şi restaurant, vă oferă gustări şi snack barul situat între găurile 9 şi 10.
Parul acestui teren este 72, iar handicapul 24 la bărbaţi şi 28 la femei.
Santo da Serra
Acesta este cel de al doilea teren, care se află nu departe de oraşul Machico şi este format din trei trasee individuale a câte optusprezece găuri. Mărturie a calităţii acestora este faptul că două dintre ele găzduiesc turnee ale prestigiosului PGA Tour. Terenul este la fel de calitativ ca şi Palhiero Golf, iar dotările sunt relativ asemănătoare. Jocul va fi savurat aici atât de către un începător căt şi de către un expert.
Spuneţi, nu sunteţi atraşi de ideea de a juca o partidă de calitate pe timpul concediului, pe un tern impecabil pe care se întâlneşte anual şi „crema“ golfiştilor europeni?