Madeira - Activităţi

(Pagini) > > > Activităţi

Distracţiile

Deşi nu este o insulă prea mare, Madeira oferă multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Depinde numai de dumneavoastră, dacă veţi alege o vacanţă liniştită, în care să leneviţi şi să vă plimbaţi sau faceţi parte dintre amatorii petrecerii timpului într-un mod aventuros.

Drumeţiile

Pentru  călători mai puţin pretenţioşi, în Madeira sunt amenajate câteva zeci de kilometrii de trasee turistice. Cele mai multe, sunt în preajma canaleleor de irigaţii- levadele săpate în munţi. Plimbările vă vor duce, în cea mai mare parte în pădurile subtropicale, veţi trece prin frumoase luminişuri înverzite şi vă veţi bucura de priveliştea oceanului sau a piscurilor montane din apropiere.

Pentru cei care în afară de natură sunt pasionaţi de construcţiile predecesorilor noştri, în Funchal va fi ca într-o poveste. Aici pot vizita numeroase locuri fermecătoare, printre care se numără primăria, unde se află  Muzeul de Istorie. Cu siguranţă, nu vor fi dezamăgiţi.

Pentu cei matinali, reprezintă o mare atracţie târgul din apropiere- Mercado dos Levradores, unde populaţia locală, îmbrăcată în costume tradiţionale, îşi vinde produsele. Puteţi apoi să luaţi masa într-unul dintre numeroasele restaurante aflate pe strada Avenida do Mar, care se întinde de-a lungul litoralului.

Pe două roţi

Nici pentru iubitorii ciclismului aici nu va fi plictiseală. Pentru ei s-au amenajat cel puţin două sute de kilometrii de trasee ciclistice, de lungimi şi grade de dificultate diferite. Fie că veţi alege o plimbare mai puţin dificilă, de-a lungul ţărmului, sau un traseu mai dificil prin munţi, întotdeauna veţi avea parte de o excursie frumoasă.

Raiul pentru golf

Madeira devine treptat una dintre cele mai importante destinaţii pentru jucătorii de golf. Cele două terenuri locale sunt la un nivel calitativ ridicat şi pot fi folosite atât de jucătorii experimentaţi cât şi de începători.

Aventurile marine

Dacă vă număraţi printre iubitorii sporturilor de apă, nici dumneavoastră nu veţi fi dezamăgiţi. În afară de distracţiile nautice uzuale, cum ar fi: banana gomflabilă, windsurfingul, surfingul sau iachtingul, puteţi face şi scufundări în apropierea ţărmurilor de corali, care înconjoară Madeira.

Fără a fi nevoie să vă udaţi, puteţi să admiraţi vietăţile marine, pe timpul plimbărilor de-a lungul litoralului Madeirei. Veţi primi informaţiile necesare, în limba engleză, de la biologi cu experienţă. Dacă până în prezent nu aţi înotat împreună cu delfinii, aici aveţi această ocazie unică.

Dacă vă tentează să vă întoarceţi în timpul de aur al pescuitului din Madeira, vizitaţi portul Porto Maniz , situat în nord-estul insulei. Majoritatea populaţiei de aici şi-a câştigat cândva existenţa de pe urma pescuitului, iar mai târziu, din vânătoarea de balene. Urmele acestei activităţi le veţi regăsi la fiecare pas.

Când se lasă întunericul

Este clar, că în vacanţă nu plecăm doar pentru a face sport şi pentru odihnă. Viaţa de noapte din Madeira este la fel de bogată ca şi în alte zone turistice. În incinta hotelurilor sau în nenumăratele baruri, restaurante sau discoteci, pretutindeni vă puteţi distra până la orele dimineţii. Serviciile oferite sunt, la fel ca  oriunde  în întreaga Madeira, la nivel foarte înalt.

Ultimele curiozităţi...

10.05.2011 Parcul Santana
15.12.2010 Pădurea de dafin
12.05.2010 Curral das Freiras

Ultima discuţie...

Ultima fotografie...

Funchal
Porto da Cruz
strelitzia
tracking
recifuri